DESPRE

”România este acasă! Copiii au nevoie de părinții lor!”

Proiectul a apărut ca nevoie de stopare a fenomenului de migrație a ieșenilor, românilor care au lăsat acasă familiia plecând la muncă peste hotare. Pentru a le oferi un viitor mai bun, tot mai multe persoane aleg să muncească în străinătate pentru a lucra și lasă acasă famiilia și copiii. Dincolo de dorul de casă, acești oameni lasă în spate niște suflete care rămân de cele mai multe ori cu bunicii sau cu mătuși care nu pot înlocui niciodată un părinte. De-a lungul timpului, au fost efectuate nenumărate studii, deopotrivă sociologice cu privire la numărul de români care pleacă anual în străinătate, cât și psihologice, cu profilul copiilor care sunt nevoiți să crească singuri fără părinți.

Asociația Human Help, o mână de ajutor pentru comunitate

Asociația Human Help a fost înființată în anul 2011 din dorința de a ajuta persoanele nevoiașe. Scopul asociației noastre este de a identifica și rezolva problemele oamenilor. Asociația numără în prezent peste 20 de membri activi: ingineri, manageri, jurnaliști, studenți și peste 30 de voluntari din rândul elevilor de liceu.

În ultimii ani, Asociația Human Help s-a implicat activ în proiecte umanitare reușind să strângă an de an și să dăruiască în preajma sărbătorilor cadouri la peste 1.000 de persoane. Acțiunile asociației noastre au implicat parteneri importanți din județul Iași precum Direcția de Asistență Comunitară, Primăria Municipiului Iași, instituții media, Selgros, Carrefour, artiști cunoscuți de muzică populară și oameni de afaceri care au contribuit semnificativ la evenimentele de susținere și ajutorare a persoanelor nevoiașe. Prin parteneriatele cu instituțiile media din județul Iași, Asociația Human Help a reușit să implice în acțiunile caritabile și colectivele de angajați din societăți private sau instituții publice, precum și cele de copii din școli sau grădinițe.